Când te antrenezi pentru box, kickbox, muay thai sau MMA, siguranța trebuie să fie prioritară. Alegerea echipamentului potrivit nu doar că te protejează împotriva accidentărilor, dar îți permite și să evoluezi mai rapid, fără pauze care te-ar putea îndepărta de la programul tău de pregătire. Descoperă cele mai importante echipamente de protecție și criteriile esențiale pentru alegerea lor.
Mănușile de box / MMA
Alegerea mănușilor nu trebuie făcută la întâmplare, deoarece influențează nu doar siguranța ta, ci și calitatea antrenamentului. Există mai multe tipuri de mănuși: mănuși de box pentru sac, de sparring și pentru competiție. Greutatea lor este exprimată în uncii (oz).
Cu cât ești mai ușor, cu atât vei avea nevoie de mănuși mai groase, de obicei între 12 și 16 oz. De asemenea, începătorii ar trebui să opteze pentru mănuși de 14 sau 16 oz, deoarece au o căptușeală mai groasă, ideală pentru protejarea articulațiilor și reducerea impactului asupra partenerului de sparring.
Mănușile din piele naturală sunt mai rezistente și mai confortabile în timp, dar și mai scumpe, în timp ce variantele din piele sintetică sunt mai accesibile, dar pot avea o durabilitate mai scăzută. Sistemul de prindere cu velcro este cel mai practic, fiind perfect pentru antrenamentele de zi cu zi.
Casca de protecție
Scopul căștii de protecție este de a reduce riscul de accidentare, deși trebuie menționat că nicio cască nu poate elimina complet șocurile cerebrale și alte tipuri de leziune, cauzate de lovituri. Există două tipuri principale:
- cu față deschisă (open-face), care oferă o vizibilitate mai bună și o ventilație optimă;
- cu față completă (full-face), care protejează în plus bărbia și pomeții.
Începătorii ar trebui să ia în calcul o cască full-face pentru o protecție completă. Materialul căștii influențează atât siguranța, cât și confortul sportivului. Cele mai bune căști sunt din spumă cu densitate ridicată, acoperită cu piele naturală sau PU rezistent, cu sistem pentru o fixare perfectă, ce nu provoacă disconfort.
Tibierele
Pentru sporturile în care loviturile de picior sunt o componentă de bază, tibierele devin o parte indispensabilă a echipamentului. Ele au rolul de a proteja nu doar tibia, ci și laba piciorului, în momentul în care execuți sau blochezi o lovitură. Alegerea tibierei potrivite depinde în primul rând de stilul de luptă practicat.
La antrenamentele de kickbox și muay thai, acolo unde loviturile de tip low-kick sunt intense și frecvente, se recomandă tibierele rigide, cu un strat gros de spumă și întărituri pe zona tibiei, care absorb bine șocul. Pentru MMA, unde e nevoie și de mobilitate la sol, se folosesc modele mai flexibile și mai ușoare.
Un alt criteriu esențial este stabilitatea pe picior. Tibierele care alunecă în timpul antrenamentului nu doar că generează disconfort la purtare, dar pot lăsa zone expuse exact când ai nevoie de protecție. Cele mai sigure sunt cele cu prindere dublă celcro în spate și o bandă elastică sub talpă, care le mențin bine fixate.
Proteza dentară
În lipsa acestui element de protecție, chiar și o lovitură de intensitate moderată poate provoca leziuni serioase: dinți sparți, leziuni la nivelul cavității bucale sau chiar fracturi de mandibulă. În plus, o proteză eficientă poate reduce riscul de comoție prin disiparea șocului, în cazul unui impact violent.
Pentru majoritatea practicanților amatori sau de nivel mediu, varianta din silicon, cu dimensiuni și formă adaptate la dantura sportivului, este alegerea ideală. În plus, soluția ideală stă bine fixată pe dinți și nu afectează respirația. Materialul din care este realizată nu trebuie să conțină substanțe toxice.
Protecția inghinală
Loviturile accidentale în zona inghinală sunt printre cele mai periculoase / dureroase în sporturile de contact. De aceea, protecția specifică este obligatorie, atât în timpul sesiunile de sparring, cât și în cadrul competițiilor. În funcție de sportul practicat, există diferențe de construcție.
În box, unde expunerea zonei este mai puțin frecvent, dar nu imposibil, se folosesc de obicei modele din plastic dur, cu un slip sau o bandă elastică pentru fixare. În MMA, unde contactul accidental poate veni din orice unghi, se preferă variante mai flexibile, realizate din materiale de protecție ce nu afectează mobilitatea.
Alegerea corectă a echipamentului de protecție influențează în mod direct nivelul de siguranță de care se bucură un sportiv. În plus, fiecare piesă trebuie evaluată în funcție de tipul de antrenament și nivelul de intensitate al antrenamentului, pentru ca sportivul să se poată bucura de o evoluție constantă de-a lungul pregătirii.